Biblioteca

Fondul de carte al Bibliotecii Misiunii Române Unite din München a fost adunat, în principal, prin strădaniile Părintelui Vasile Zăpârţan şi, mai ales, ale Părintelui Octavian Bârlea. În ultimii ani, fondul a fost îmbogăţit prin donaţiile mai multor personalităţi ale exilului şi diasporei româneşti din München şi Germania, ajungând să numere în prezent peste 3000 de volume, împărţite în 5 categorii tematice: Teologie, Istorie, Literatură, Folclor şi Reviste.

tl_files/k-6.b. Biblioteca - prezentare - foto.JPG

Deşi numărul volumelor nu este foarte mare, totuşi ele reprezintă un fond de cercetare inestimabil în ce priveşte exilul românesc. Amintim aici doar câteva din revistele şi publicaţiile româneşti din exil precum gazeta Îndreptar, ziarele Stindardul, Cuvântul în exil, Săptămâna müncheneză, Stindardul Românilor, Curentul, Unirea (SUA), revistele Bună Vestire din Roma şi Revista Scriitorilor Români de la München, sau faimoasele Acta (Philosophica et Theologica, Scientiarum Socialium, Philologica, Historica) ale Societăţii Academice Române, înfiinţate în 1957 la Roma de Părintele Octavian Bârlea. Amintim de asemenea colecţia de folclor şi tradiţii populare româneşti ce cuprinde volume donate de cercetători de reputaţie internaţională precum Ovidiu Bârlea sau Gabriel Manolescu. Biblioteca se mândreşte de asemenea cu volume ce poartă dedicaţia lui Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Pavel Chihaia, Dumitru Stăniloae, Ovidiu Bârlea, Jon Dumitru, Laurenţiu Ulici, Octavian Paler, Titu Popescu, etc.

Biblioteca este deschisă tuturor celor interesaţi de exilul românesc punând la dispoziţie un sistem on-line de căutare a volumelor.